Would you run and never look back?

De multe ori mi-am pus intrebarea asta: daca as termina totul aici si nu m-as mai uita o clipa in urma? Eram la un pas sa fac asta, chiar de mai multe ori. N-am facut-o. Nu stiu de ce, ce m-a oprit.

Deseori, cand ma aflu in situatii dificile imi spun sa renunt pentru ca nu voi putea sa duc totul la capat asa cum am dorit. Si decat sa fie ceva ce ma satisface pe jumatate, mai bine mi-as pune in minte un alt tel de indeplinit. Si mi-as promite sa invat din greseli si sa nu mai fac totul la fel ca inainte. Sa schimb tactica, sa ma schimb si pe mine...

Am reusit asta de prea putine ori, le pot numara pe degetele de la o mana. Putine au fost momentele cruciale in care am avut destul curaj cat sa nu privesc in urma deloc, fara nici un pic de regret. Atunci am facut bine, m-am eliberat de ceva ce incepuse sa devina o povara.

Acum...care ar fi solutia? Instinctul nu ma lasa sa renunt pana cand nu voi simti ca totul e in zadar, ca m-am straduit degeaba. Inca nu percep semnalele bine, dar in curand voi avea experienta necesara pentru a putea face asta.

N-ati inteles nimic, stiu! :)) Poate nici eu nu-mi inteleg prea bine propriile sentimente.

P.S.: parul meu e iar negru! :X Oare pentru cat timp o sa ramana asa? :))

Aberatii

De ceva timp se bat cap in cap doua ganduri in mintea mea. Primul e sa inchid blogul. Nu stiu de ce, dar chestia asta mi-a venit tot mai mult in cap in ultima vreme. Al doilea e sa nu-l inchid, sa-l las, sa mai scriu, daca mai am ce.

Pe de o parte m-am saturat. Pe alta parte inca mai vreau. Stau zilnic sa ma gandesc la asta, oare mai are vreun rost blogul asta? La fel, zilnic umblu in setari si ajung la optiunea de a-l sterge. Pana acum n-am avut destul curaj sa dau click, dar cine stie pe viitor.

Ma simt un pic fara aparare, pundandu-mi gandurile aici, aproape zilnic. Chiar si codate, uneori, dar ma gandesc ca cineva le va intelege in stare pura. Oare fac bine? Oare ar trebui sa ma las?

Voi ce spuneti?

Gheata si cafea

Vacanta s-a sfarsit. Maine va pleca inapoi in marele oras. Vor reincepe cursurile, noptile lungi petrecute in biblioteca se vor intoarce si ele. Discutiile cu colegele pe holuri si in parc o faceau sa-si doreasca sa se intoarca cat mai repede acolo.
Era schimbata. Raceala o slabise fizic si tenul ii era un pic palid. Arata ca o copila de 15 ani cu rochita cu volanase si codite impletite. Dorinta mamei...
Pe seara, Sarah iesi pentru prima oara afara in ultima saptamana. Cu Toto, bineinteles. Se indreptau spre parc, cu toate ca afara era destul de frig si inca era inghetat totul. La fel ca si apa din lac...gheata ca oglinda era pe strazi.
Sarah se straduia sa nu cada, avand in vedere ca cizmele ei erau cam inalte si gheata o facea sa-si piarda echilibrul. Saracul Toto, avea si el cam aceeasi problema. Aluneca, cadea pe gheata si incepea sa latre de fiecare data, parca certandu-se cu strazile si gheata de pe ea. La un colt de strada insa Sarah nu se mai putu tine pe picioare. Brusc se lasa pe spate, crezand ca din clipa in alta o sa aiba contact cu gheata. Dar...
Cineva o prinse de solduri si-i opri caderea. Toto incepu sa latre, fericit. Era Robert cel ce o prinsese.
Ea rosi si ii multumi pentru gest si pentru faptul ca a salvat-o de la eventuale fracturi. In mintea ei insa se intreba daca are curaj sa-l invite la o cafea, ca gest de multumire si...
Rosi. Gandise cu voce tare, dansu-si seama de asta in momentul in care Robert ii accepta invitatia. Rasera amandoi si pornira spre cafenea...

So what?

Din cand in cand imi place P!nk. Muzica ei imi da energie si scoate copilul rebel din mine.




PINK - So What (HQ)
Vezi mai multe video din Muzica »

:X

O minunatie din asta mi-a inveselit ziua.

Mergeam prin oras la cumparaturi si am vazut de la distanta o doamna cu un catel ca cel din poza. Chiar ma gandeam cum sa fac sa-l ating, eu fiind topita dupa caini. Mai merg putin inainte si-l vad pe catelus alergand spre mine. Stapana lui m-a atentionat ca nu musca, sa nu ma feresc. Nici n-as fi facut asta. In momentul cand l-am vazut venind spre mine m-am aplecat sa-l mangai. Era asa de jucaus si de dulce incat am inceput sa zambesc imediat.

O cheama Carla si are 1 an si jumatate. Stapana ei a spus ca e Bulldog francez pitic si ca nu multor persoane le place genul asta de caine.

S-a bucurat cand a vazut ca-mi place si a inceput si ea sa rada cand a vazut ca "Carlita" nu mai voia sa plece de langa mine.

What have you done to me?

Dintr-o persoana nesigura am devenit si mai nesigura, daca se poate spune asa. Dintr-o persoana care avea incredere in viitor, am devenit o persoana tematoare, plina de griji, extrem de pesimista.
Dintr-o persoana care visa sa aiba tot ce e frumos pe lumea asta, m-am transformat intr-o persoana care isi hraneste subconstientul cu deziluzii.
Dintr-o persoana care visa campuri cu flori m-am transformat intr-un cuib de cosmaruri repetate.
De ce am crescut asa repede? Timpul trece pe langa mine imbatranindu-ma, dandu-mi o multime de piste false pe care eu le urmez aproape de fiecare data. Nu mai stiu sa fac diferenta dintre ce e bun si rau, aproape ca nici nu mai stiu cum e sa-mi fie bine.
Mergand pe strazi, alaturi de oameni, observ marea diferenta dintre mine si ei. Oare chiar nu pot sa ridic capul si sa privesc inainte, fara sa-mi fie teama?
Imi lipseste "drogul", acea particica de incredere care m-ar aduce inapoi pe cursul vietii.

Post Scriptum

Tot mai mult cred ca am gresit scriind pe blog despre problema mea in articolul "Nebunie?". Sau macar sa o fi facut altfel: sa dau copy-paste mesajelor care alcatuiesc aceasta problema, needitate, cu toate emoticoanele...exact asa cum au fost scrise. Si un mic comentariu din partea mea. Acum prefer sa nu mai fac asta.

Probabil atunci ar fi inteles toata lumea ca nu e o prostie si ca lucrul asta nu s-a intamplat din cauza lipsei de comunicare ci pentru ca...probabil el isi dorea altceva la momentul respectiv, de a ales sa minta. S-ar fi vazut clar din acele mesaje ca nu era o problema minora, de genul unui comentariu nevinovat "ce peisaj frumos ai in spate"(aleatoriu, am zis ce mi-a trecut prin cap).

Comunicarea exista, chiar daca era falsa si plina de minciuni. Dupa cum am spus, as fi preferat de mii de ori adevarul, dar n-a fost sa fie.

Deja incep sa detest acest cuvant "comunicare" si probabil ca o sa-l evit cat pot de mult in viitor.
Am scris articolul asta pentru ca s-a deviat de la subiectul precedentului articol si pentru va ruga pe cei care comentati sa nu mai folositi tot felul de apelative. Ies certuri, discutii si chiar nu am chef de asa ceva. Sper sa ma fi facut inteleasa, nu-mi place ca cei ce-mi citesc blogul sa inceapa sa vorbeasca urat unul despre altul.

Raceala

Pe zi ce trecea, Sarah era tot mai indragostita...de un baiat despre care stia doar ca-l cheama Robert. Si ca se intalnise cu el de cateva ori din intamplare. Si ca are un catel mic pe care-l plimba in parc.
- Parcul!!! spuse ea si se gandi ca doar asa se mai poate intalni cu el.
Parca o luase razna. N-a mai fost indragostita de cativa ani buni si atunci sentimentul era mult mai inocent. Acum, ca era deja la facultate simtea ca in ea se trezeste pasiunea pentru...un necunoscut. Nu-i venea sa creada ca i se intampla tocmai ei, dupa ce a ras de articolele din reviste care vorbeau despre asa ceva. A ras si a spus ca sunt o pacaleala acele articole. Acum..le crede cuvant cu cuvant.
Cat timp era in vacanta iesea de mai multe ori pe zi cu Toto in parc, desi era foarte frig. Statea pe o bancuta in apropiere de aleea acea misterioasa, sperand ca Robert sa apara pe acolo. Cateva zile a tot tinut-o asa, pana a racit si n-a mai putut sa iasa din casa.
Privea pe fereastra, in schimb, mai toata ziua. Se uita la toti trecatorii cu atentie, gandindu-se ca poate trece pe sub fereastra ei din intamplare.
Visa deja la o poveste de dragoste intre ei, o cucerisera ochii lui limpezi si zambetul cald. Si vocea...
De cand se gandea la Robert era mereu absenta de la discutiile din familie.Mama ei si-a dat seama ca se intampla ceva cu ea, pentru ca exact la fel a fost si ea in adolescenta. O lua la discutii intr-o zi, profitand de faptul ca e bolnava si nu se poate eschiva, iesind pe usa afara, ca de obicei.
Sarah...incepu totusi sa povesteasca: intalnirea accidentala de pe bulevard si cele 2 din parc. Robert, catel, Toto, fluturi...era de ajuns ca mama ei sa inteleaga tot. O sfatuia sa aiba grija de cine se indragosteste, pentru ca multe fete tinere au fost pacalite de un zambet si o privire.
Ii ceru Sarei sa il descrie pe Robert si cand auzi ce-i spune ea, zice cu un zambet imens pe buze:
- Dar...il cunosc pe acest Robert. Si il cunosti si tu. Mai tii minte de cand erai mica si te duceam 3 zile pe saptamana la o dadaca, cat timp eu plecam din oras cu serviciul? Acolo erati 4 copii, 3 fete si un baiat...acest Robert! Mama lui era proprietara restaurantului din centru si cred ca inca mai este.
Sarah era uluita. Vasazica il cunostea pe Robert de cand avea 4 ani. Nu i-ar fi trecut niciodata prin cap ca acel copil un pic prostut si retras se va transforma intr-o atractie. Ce-i drept...si ea se schimbase in bine. A fost un copil mai plinut, cu nasul cam mare si foarte bataioasa. Acum era total diferita.
-Esti sigura mama? De unde stii ca e el? Poate fi oricine?
- Pai...am fost in parc cu Toto zilele astea..si acolo se juca cu un catelus. Robert si mama lui erau cu el si vorbeau despre Toto ca si cum l-ar cunoaste.
Sarah se intrista. Raceala o tinuse in pat, iar Robert se plimba in parc. Ii parea rau ca pierduse atat de mult timp in casa, dar isi promisese sa recupereze timpul pierdut.

Nebunie?

Stiai ca site-urile gen hi5, netlog si alte asemenea iti pot face mult rau...psihic?

Ok, toata lumea isi face cont pe site-urile astea, toti isi pun poze de toate felurile si asteapta reactii din partea celorlati. Exact asta am facut si eu.

Am primit comentarii, am dat inapoi, am cunoscut persoane noi sau asa am reusit sa leg prietenii cu persoane pe care le stiam din vedere, de pe strada. Tot prin hi5 l-am cunoscut si pe actualul prieten( maimutica ).

Am pus tot felul de poze pe site-ul ala, de la poze decente pana la vreo 2 poze in care aratam mai mult decat trebuie. Le-am scos repede pentru ca ma simteam ca naiba sa stiu ca se uita niste idioti la mine. Incet, incet, am tot scos poze, pana cand a inceput sa lumea sa se intrebe cum mai arat, probabil uitasera toti.

Pastram acele conturi pentru ca toata lumea avea si m-as fi simtit pe alta lume fara hi5. Ganduri de copil imatur. Acum imi dau seama ca, de fapt, sub masca aia de socializare a hi5-ului se pot ascunde multe alte lucruri printre care infidelitatea. Pentru mine infidelitatea pe internet e aproape acelasi lucru cu cea din viata reala. Inca un pas si sunt la fel.

Tot uitandu-ma la profile descopeream pe zi ce trece ca eu n-am ce cauta pe site-urile alea, toate fetele imi pareau frumoase, eu nu. Lucrul asta m-a facut sa ma inchid in mine, sa-mi pierd increderea si a culminat cu inchiderea conturilor de pe toate site-urile. Asta pentru ca descoperisem acea infidelitate de care spuneam mai sus. Brusc, ma simteam umilita, citind comentarii si mesaje trimise de el altor fete. Incercam sa-mi zic ca e doar pe internet, dar oricand se putea ajunge la ceva real.

Au urmat nopti intregi de plans, de regrete, de ganduri negre si asta din cauza internetului. Nu credeam niciodata ca o sa-mi faca rau, ca ceea ce descoperisem o sa ma afecteze asa mult. Descoperisem ca fusesem mintita, lucruri scrise in bataie de joc pe care incercam sa le justific. Nu am reusit asta, mi se parea totul atat de nedrept si inca am aceeasi parere. Mai ales ca acelasi lucru s-a intamplat de mai multe ori si de fiecare data am trecut cu vederea, desi n-am uitat nici acum ce s-a intamplat si cat a putut sa doara un lucru care pare( doar pare) minor.

Si acum...imi dau seama ca site-urile alea mi-au afectat creierul intr-un mod ciudat. Adica chiar si dupa un timp de cand citisem comentarii si mesaje trimise fara sens( pentru mine chiar nu aveau sens, ma tot intrebam de ce s-a intamplat asta ) eu tot ma simteam tradata, dupa ce imi pusesem in minte sa incerc sa uit tot ce mi se intamplase.

4-5 zile nu mancasem aproape nimic, noptile erau foarte grele pentru mine, nu reuseam sa adorm nici macar o ora, in creierul meu vizualizam inca acele mesaje.

Spunea un cantec: "love is not a reason to cry"...dar se pare ca mie mi-a provocat mult mai mult decat lacrimi. Mi-a provocat ura, dezgust fata de mine, dispret, sentimente contradictorii...pe care le am si acum, dupa ce a trecut destul timp de la acea descoperire.Simt ca, intr-un fel, m-am indepartat de oricine. Nu mai am deloc incredere in nimic ce mi se spune, poate sa fie si adevarul pur.

Simt urmarile si acum: mi-e frica tot timpul, incep sa plang din senin, dar incerc sa stau calma sa-mi revin.

Toate astea din cauza unor adevaruri ascunse...tocmai fata de mine, care apreciez cel mai mult sinceritatea, oricat de dura ar fi. E prima oara cand am curaj sa scriu despre asta, in mod mai detaliat..si nici prea multa lume nu stie ce mi s-a intamplat.

Sa fie asta un inceput de nebunie? Imi pierd mintile?

I'm back

Se pare ca n-am putut sa stau departe de blog mai mult de 1 zi, pentru ca deja incepusem de ieri sa scriu unele lucruri...pe care n-o sa le public.

M-am gandit sa renunt la acea pauza, impropriu spus pauza. Asa ca o sa revin cu articole despre mine sau continuarea povestii.

Tre' sa spun intai ca au plecat ai mei inapoi in Spania, impreuna cu sora mea cea mica. Ea se va intoarce cred ca prin septembrie, sta acolo 2-3 saptamani. Pot sa spun ca rasuflu usurata . Casa e "respirabila" acum, ma pot misca in voie pe oriunde si pot sa-mi intru in ritm. Adica sa fac lucruri exact atunci cand vreau, nu cand spune mama.

Am avut parte de o prima victorie. Am reusit s-o conving pe mama sa nu mai insiste cu calatoria in Spania, cel putin anul asta. Vad eu la anul daca vreau sa plec. Nu vreau sa merg acolo fortata, cum ar fi fost in cazul de fata. Sper sa fi inteles asta si sa-si dea seama ca ar fi cheltuit niste bani inutil pe drumul pana acolo si inapoi. Mie mi-e frica de masini, de drumuri lungi, se pot intampla diverse lucruri, pot chiar sa nu mai ajung la destinatie ci in rai( sau in iad, depinde acum:)) ). Din cauza acestei frici nici nu dau carnet, nu ma vad conducand indeajuns de bine incat sa nu pun viata oamenilor in pericol. Cum am dobandit frica asta? E o poveste destul de bizara care pe mine m-a marcat destul de mult de acum cativa ani. Poate o sa revin altadata cu ea.

In alta ordine de idei, ma reapuc de scris si de inventat povesti.

Away

Gata, m-am hotarat. Iau o pauza de blog, in urmatoarele...cateva zile n-o sa mai scriu nimic, pentru ca nu ma simt in stare.

Nu voi pleca in vacanta ca mai toata lumea, o sa stau acasa "sa frec menta".

O sa revin cu noi articole si continuarea povestii incepute, dar dupa ce-mi gasesc linistea de care am nevoie.

I'll be back...

I will be

Multumesc pentru piesa maimutico! :*

Camp rock

E o comedie cu adolescenti pe care am vazut-o aseara.

Scenariul e arhi-cunoscut: tabara in care se canta, adolescenti cu fite si cei care nu apartin grupului, vedete, concurs de cantat.

E de vazut, tocmai de asta il recomand eu acum. Ce mi-a placut mie mai mult? Actrita din rolul principal, Demi Lovato. Avea ceva special in film, dar mi-a placut mai mult bretonul ei. :))

Timpul nu vindeca durerea...

E acolo, prezenta, in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare secunda care trece, la fel de intensa ca in prima clipa in care am simtit-o...

Din interior

De ce trebuie sa ma trezesc in fiecare dimineata cu multe griji pe cap? De ce nu pot avea o zi linistita, fara sa-mi fie frica ca sub aparenta o sa descoper cine stie ce minciuni? M-am saturat sa fie fiecare zi asa, plina de stres si de tot felul de griji.

Am incercat si incerc si acum sa le las la o parte, dar nu e firea mea asa. Nu pot fi calma cand simt ca se petrec lucruri care n-ar trebui sa se intample.

Nu inteleg de ce atunci cand ma uit in oglinda vad un pui de monstru( n-am ajuns inca la stadiul de maturitate asa ca sunt pui ), in loc sa vad o persoana normala. Asta si stresul de care ziceam mai sus o sa-mi termine psihicul intr-o zi, cand tot ce o sa se mai poata face pentru mine e sa fiu dusa departe de restul lumii, sa nu ranesc pe nimeni. Si nu glumesc cand spun asta.

Norocul meu e ca ai mei pleaca, s-a terminat concediul lor si o sa raman singura acasa, in sfarsit. Cele 2 saptamani alaturi de ei au fost aproape un cosmar, 2 saptamani in care am dormit foarte putin, am mancat si mai putin si m-am stresat din plin.

Unii nu inteleg de ce statul cu parintii mei e stresant. Nici n-au cum, trebuie sa fie prezenti aici, la mine in casa, ca sa inteleaga.

De maine o sa pot respira in voie, fara sa-mi mai aud numele strigat de 50 de ori pe zi, fara sa mai simt tot felul de mirosuri de mancaruri pe care nu le pot manca, fara sa mai aud discutii referitoare la felul meu de a fi si asa mai departe.

O sa fie liniste si exact asta imi doresc eu acum. Nu pe toate planurile, dar accept si asa. Deocamdata...

Furia ingerilor

E vorba de o carte pe care am citit-o acum ceva timp, in primavara.
Facusem schimb de carti cu un amic, care m-a asigurat ca aceasta carte imi va capta toata atentia si nu s-a inselat deloc.
In cuprinsul ei isi fac loc avocatii, politistii, procesele, crime, talharii, dragoste si tot felul de idile, aventuri si mult suspans.
Cine are chef sa citeasca ceva interesant, ii recomand din toata inima Furia ingerilor de Sidney Sheldon.

21

Ce semnificatie are numarul asta? Varsta pe care o voi implini maine, 15 august 2008.

Ce batrana ma simt! Parca as vrea sa am din nou vreo 2-3 anisori, sa nu stiu de existenta tuturor problemelor existentiale.

Sarah si Robert

- Se pare ca cei doi se inteleg de minune, spuse el, apropiindu-se de ea.
Ea simti ca roseste, dar ii zambi.
- Il cheama Roco si are 3 luni. De cand l-am vazut pe al tau, mi-am dorit si eu un caine.
- El e Toto si are...multi ani. Vreo 7-8, nici nu mai stiu. L-am primit cadou de la tata. Eu sunt Sarah, spuse ea cu o voce pe care nu si-o recunostea.
- Sarah, eu si Roco trebuie sa plecam. Ne asteapta o masa calda si apoi niste drumuri de facut. Ma bucur ca te-am cunoscut.
Si pleca...se indeparta de ea, cu pasi repezi, cu Roco in brate.
O clipa ramane pe loc, privindu-l cum pleaca. Se dezmeticeste si strica dupa el:
- Cum te numesti?
El se opreste o clipa, intoarce capul si spune:
- Robert...si disparu dupa colt.
"Robert"...Avea sa tina minte numele asta si locul din parc unde s-au cunoscut.
Intoarsa acasa, il lasa pe Toto sa manance si se duse in camera ei...

Evolutia barbatului

N-am nimic cu baietii/barbatii, doar mi s-a parut haioasa poza. :))

Am totusi o curiozitate: maimuta mea e porc? :))

PS: Poza luata de pe 9am.

PPS: Se stie el...maimutica. :>

Inapoi in parc

In camera ei totul era neschimbat. Patul era facut, era praf peste tot si florile din vaza trecusera de mult. Simtea aerul inchis al camerei asa ca deschise fereastra sa simta aerul rece al iernii.
Ii era dor de copaci infloriti si de trandafirii din gradina cu flori, dar pentru asta va trebui sa mai astepte cateva luni. Cateva luni in care va fi departe de casa, in "marele oras" al formarii viitoarei cariere.
Se gandea la o cariera stralucita, dar pentru asta era obligata sa renunte la tot ce pana atunci alcatuia micul ei univers: orasul, casa, parintii, prietenii, Toto, trandafirii...
Chiar atunci intra Toto pe usa cu o papusa in gura. O lasa jos si sari in bratele ei. Ii lipsise mult vietatea aia mica pe care o iubea enorm. Hotari ca dupa amiaza sa-l scoata la plimbare in parc.

Parcul era inghetat, insa erau cativa oameni iesiti la plimbare. Copacii aratau straniu iar pe lac era prinsa gheata, pe care se jucau doi copilasi supravegheati de parinti. Toto o lua la goana prin parc, se juca in zapada, se rostogolea si se intorcea inapoi la ea...pana o lua iar pe o poteca.
Ea se ridica din zapada si porni spre Toto, pe acea poteca...aceasi ca si data trecuta.
Toto era langa un pom, se juca cu un catelus mai mic decat el. Un pui mai exact...un pui de pechinez care dadea, vesel, din coada.
Merse spre ei, dar cineva venea din spate, grabit. Se intoarse intr-o secunda si exact in aceeasi secunda se intoasera si fluturasii in stomacul ei. Era "silueta" aceea misterioasa de anul trecut si din tren...

Leapsa

Tara mi-a dat o leapsa: sa scriu despre ceva ce ma obsedeaza.

Ma obsedeaza mai multe lucruri: camera mea trebuie sa fie curata, cu toate lucrurile puse in ordine, altfel nu pot sa fac nimic. Chiar nimic. Asta explica de ce zilele astea m-am simtit ca naiba. Imi e camera invadata de lucrurile surorii mele, aruncate peste tot.
Ma obsedeaza un lucru legat de el: faptul ca a gresit constant, a mintit iar acum n-am deloc incredere in el, orice ar spune. Se poate numi obsesie faptul ca incerc in orice moment sa aflu ce-mi ascunde sau daca-mi ascunde ceva? Eu zic ca da. :P
Obsesii mai am cum ar fi folosirea constanta a intrebarii "de ce?" sau a intrebarii "intelegi?"..si alte cateva chestii.

Pasez leapsa urmatorilor: Adela, Alice, Marius, Elle, MLV si Deea Star.

Pentru cititorii mei

Imi cer scuze ca nu raspund la unele comentarii sau pe messenger. Am multa treaba in ultima vreme, casa e in renovare, parintii intorsi in tara si, desi sunt online pe messenger, stau foarte putin timp in fata calculatorului.

De saptamana viitoare revin la normal, adica la lenevit ore intregi stand pe scaun si scriind sau citit bloguri. Si sper sa dorm mai mult decat cateva ore pe noapte...

Fiori de gheata

Urmeaza o noapte alba. Un aparent zambet mi-am pus pe buze, sa-mi opresc lacrimile sa cada.

Noapte buna...

Epuizare

Dupa o noapte nedormita( nu regret! ) si dupa o dimineata epuizanta in care am facut tot felul de lucruri, iata-ma aici, cu blogul in fata si o punga de seminte.

Mi-au venit cateva idei pentru noua poveste, dar aman publicarea lor. In rest...n-am nicio idee. M-am tot intrebat ce sa scriu, dar mi s-a golit mintea. Astept sa treaca perioada asta agitata prin care trec si poate dupa cateva zile de odihna o sa-mi revin si fizic si psihic.

Au venit parintii mei acasa in concediu si s-au apucat de demolari, varuit si alte lucruri din astea. Bineinteles, a trebuit sa ma implic in toate desi n-am destula putere fizica sa fac ceva ca lumea.

Nu-mi place agitatia care e aici, toata lumea se invarte in toate partile incercand sa faca cat mai multe lucruri intr-un timp scurt si ne ciocnim unii de altii. N-am timp sa mai citesc sau sa visez cu ochii deschisi si trebuie sa-mi feresc si blogul de ochii mamei. Acum profit de momentul in care toti ceilalti sunt la masa si scriu. Nu vreau sa stie ce scriu aici, desi e foarte curioasa.

Un lucru vreau sa mai scriu si inchei articolul. De fapt...nu mai scriu nimic...

In tren

Gara. Lume multa. Zgomot.
Mergea acasa pentru prima oara de cand a inceput anul universitar. Abia astepta sa-si vada fostii colegi, familia, prietenele intoarse si ele de pe diferite meleaguri si..pe Toto, micul ei tovaras de nebunii.
Peisajul era trist. Multa zapada, insa trist. Ceva lipsea asa ca nu mai privi pe fereastra. Iesi pe coridor, ca sa scape de privirile babelor din compartiment. Avea parul facut in suvite multicolore si lumea o privea ciudat.
Pe coridor...multa lume care fuma. Baieti, fete, barbati in toata forta, copilasi care radeau zgomotos si o silueta cunoscuta.
Era un baiat intors cu spatele. Cateva clipe a incercat sa-si dea seama de unde il cunoaste, insa nu-i veni nimic in cap. Se ruga sa se intoarca cu fata la el, pentru ca ea nu avea curaj sa mearga in fata lui.
Dar nimic...el mai statu cateva clipe pe coridor si intra in copartimentul de langa al ei. N-a reusit sa-l priveasca si lucrul asta ii trezi si mai tare dorinta de a stii cine este el.
Mai statu si ea cateva clipe afara si intra in compartiment, sub privirile taioase ale babelor.
Trenul se apropia de destinatie. In curand avea sa coboare. Se straduia sa-si aranjeze bagajele, pentru a putea iesi mai repede. Se gandea ca poate la coborare va afla cine e acel misterios baiat. Iesi pe coridor la oprirea trenului si-l vazu pe el ca a coborat primul. Il vede din profil si in momentul acela isi aminti...baiatul de care s-a ciocnit pe bulervard si cel care se juca cu Toto in parc.
Era socata. Il sorbea din priviri, era schimbat, arata mult mai bine...
Din pacate n-a reusit sa-l faca s-o vada, dar pleca spre casa cu gandul de mai da peste el pe strada "intamplator". Stomacul ii dadea semne. Sa fie oara primii fluturasi ai iubirii?

Leapsa

Am primit 2 lepse pe care trebuie sa le onorez.

Prima leapsa e de la Alex`andra. Trebuie sa pun aici o poza de pe mapamond care ma caracterizeaza cel mai bine.
Iar imaginea e asta!

Spune despre mine ceea ce simt, ceea ce se ascunde in interiorul mintii mele: fluturi si ceata. Sentimente nesigure, suisuri si coborasuri, ape tulburi si fete fara chip. Teama, apasare. Asta ma reprezinta.

A doua e de la Danielu si spune cam asa: E vorba de un caz mai special prezentat la tv, despre un tip, Mihai care are nevoie de ajutor. Mai exact, are nevoie de 40.000 de euro pentru o operatie.
Pentru a face donatii puteti accesa conturile:
Contul in lei : RO69BRDE360SV19860083600
Contul in euro: RO22BRDE360SV69519203600
Deschis la BRD Timisoara pe numele Popescu Mihai ,cod swift BRDE ROBU.

Ambele lepse le poate prelua cine vrea.

Casuta de papusi

Se trezi dimineata pe la ora 7:30. Azi avea ultimul examen de dat si cel mai important. Avea emotii, dar le stapanea cu succes, nu trebuia sa dea gres.
Caminul era plin de zgomot, care mai de care mai ocupat cu repetatul cursurilor. Sesiunea se termina pentru toti in acelasi timp si urma apoi o mare petrecere. Toata lumea astepta asta, chiar si profesorii.
Cantina si parcul erau pline de studenti, desi afara era ger si multa zapada.
Ea...se imbraca gros si iesi afara la o mica plimbare in parc. Colegele ei inca dormeau asa ca iesi singura. Apa din lac era inghetata si pe gheata respectiva se jucau cateva ciori. Erau singurele pasari care mai stateau acolo pe timp de iarna. In jurul lacului erau diferite statui impunatoare. Dar toate fara chip. Fara ochi, nas sau buze...doar parul le era conturat cu mare grija.
Se tot uita la ele, cand vazu o poteca spre o mica poienita. Porni spre poienita, dar era gheata pe jos si ii era frica. Ii era frica de gheata de cand era mica si a cazut, rupandu-si mana. De atunci n-a mai incercat vreodata sa patineze.
Poienita era destul de larga si cu multe tufisuri uscate. Aparusera si unele noi, micute, care-si croiau drum pana sus, printre cele batrane. Undeva, pe ramura unui copac, era o casuta mica, ca de papusi.
Chiar era de papusi. Deschisese o usa micuta, alba si inauntru era totul colorat si..inghetat. N-a putut sa desprinda vreo papusa, erau toate inghetate.
Isi aminti ca avea si ea una asemanatoare, dar era acasa, in debara, impreuna cu celelalte jucarii.
Isi aminti de Toto iar si pleca sa sune acasa...

Your lips say that you love...

...your eyes say that you hate...

Nici ca nu se putea plia mai bine versul asta pe ceea ce simt eu acum. Ma mint singura cand afirm chestia asta?

Nu stiu de ce, dar simt ca in ochii mei se citeste ura si ca imprastii in jur acest sentiment. Sper sa nu fie molipsitor, n-as vrea sa vad toti oamenii din jur frustrati sau tristi. Cred ca sunt eu pentru toata lumea...

Visele mele cu indragostiti si diferite persoane continua, semn ca ceea ce-mi doresc eu doar in vise se poate realiza. Si chiar e prea mult sa cer cuiva o imbratisare sau o privire calda, e imposibil chiar. Eu sa merit asta? Nu, "mi-e suficient" sa-i vad pe altii ca-mi traiesc visul.

Mai sunt cateva zile si implinesc 21 de ani. Nu e important asta, oricum nu e vreo zi speciala, dar ma gandesc la acesti 21 de ani care aproape au trecut. Ce-au insemnat pentru mine? Am vazut lumea in diferitele ei ipostaze, plina de mistere si intrebari, dar si lucruri placute, care au menirea de a te face fericit. Am vazut la altii, pentru ca eu n-am fost in stare sa-mi umplu viata cu lucruri placute. Simple, dar placute. Nu-mi plac extravagantele.

Si tocmai aceste lucruri simple sunt cel mai greu de obtinut si nu stiu de ce. De parca doar anumite persoane cu vreun dar din nastere au acces la ele, iar restul trebuie sa muncim mult, foarte mult pentru a le obtine. Egalitate nu exista, desi asa ar fi fost ideal.

Revenind acum...my eyes say that I hate...ce simplu e!

Linkin Park-in pieces
Asculta mai multe audio Muzica »

1 an...

..de blog. Pe 6 august 2007 m-am aventurat in chestia asta numita "blog". Pe atunci nu stiam ce sa scriu, daca o sa scriu ceva sau daca o sa renunt repede la el, fiind la inceput doar o simpla curiozitate.

Am scris cam 470 de articole, am adunat cateva comentarii si am cunoscut oameni noi prin intermediul lui.

Am scris despre muzica, filme, povesti, bancuri, tot felul de lucruri, dar mai mult despre mine, despre ceea ce se afla in interiorul mintii mele si dupa cum a observat toata lumea, mai toate articolele scrise sunt deprimante.

Urmeaza alt an...poate.

Marele oras

Dupa atatea ore de mers cu trenul, ajunse in sfarsit la destinatie. Cu greu reusi sa-si care bagajele din tren, insa reusi pana la urma.
Gara era plina de oameni, iar ea nu cunostea pe nimeni. Se uita in jur dupa taxi-uri si cand vazu unul se duse direct la el.
Porni spre centrul orasului, privind fascinata lumea aceea diferita de a ei. Marile magazine, supermarketurile, parcurile, teatrele erau toate imense.
In drumul ei trecu pe langa un lac si privi uimita: semana cu cel din orasul ei. Erau multi catelusi pe acolo si isi aminti de Toto.
Ajunse la Universitate. Caminul o astepta, dar ea voia sa mai vada, sa cerceteze, pentru ca totul parea ireal de frumos. Vazu ca sunt o multime de studenti care asteapta sa intre in camin si emotiile ii mai trecura. Nu era singura boboaca din lume, mai erau si altii ca ea, poate cu si mai multe emotii.
Privind Universitatea si caminul isi imagina cum vor fi anii aceia petrecuti acolo: multe baluri, multe petreceri, dar si studiu. Le promisese parintilor ca va lua note mari si chiar dorea sa se tina de cuvant.

Cuvinte cheie

E cazul sa revin cu un articol despre ele, desi de data asta nu mai sunt haioase.:(

vyio - yap, that's my name;)
indiferenta doare - doare rau:(
violeta blog - cred ca zilnic apare la cautari:))
rezonanta magnetica a pamantului
treci peste el renunta la suspine ca el sunt multi insa ca tine putine el a versuri - nu gasesti manele aici;)
care sunt criteriile baietilor de a alege o fata - iti spun eu: blonda, cu picioare lungi, cu fundulet obraznic si cu sani mari;)...aaaa..si cu multi bani;)
laurentiu duta proiect solo - rabdare copii, pana-n toamna;)
ce tipuri de fete prefera baietii - am scris mai sus;)
kimonouri poze - n-am inca, dar o sa pun:)
aripi sa zbor blog - l-ai gasit? ca vreau si eu aripi pentru blogul meu:))
cum pot creea un blog - foarte, foarte, foarte simplu..deci..ai inteles, nu?:D
depresie din dezamagiri - ha! domeniul meu( din pacate:( )
violeta machiaj - chiar vrei sa stii?:)) ...2 tuburi de fond de ten, unul intreg de pudra, 3 tuburi de rimel, luciu de buze mult, mult, ca tre' sa lucesc frumos:"> si...blush roz cat cuprinde...toate astea amestecate pana iese ceva pe fata:))
3se - gasesti aici, gasesti pe forum, gasesti oriunde despre ei informatii.
bebelusi gras - unde'i acordul dintre substantiv si adjectiv?
blog fericire - data viitoare scrie si adresa, poate gasesc si eu leacul ala;)
2012 profetia maya - curiosi oameni:>
poza frunza de stejar - n-am poza dar daca gasesti anunta-ma..sa fie mov frunza:D
ce poze prefera fetele din 2008 - da' alea din 2007 ce prefera? sau alea din 2009?;;)
postere si cantece cu crazy loop - cahhh...iesi de aici cu crazy loop...nu-l suport!
barbatul perfect - unde'i?:D
anii de facultate - se duc si astia:((..mai am unul:((
ce inseamna mistake - inseamna domnisoara+ domnu' tache :D
poze cu breton la fete slabute - alea mai plinute n-au voie cu breton?;;)
personalitatea roscatelor - vulcanica:>
baietii prefera fetele machiate - toti zic ca nu, dar intorc capul dupa ele:))
nu pot sa uit greseala niciodata - the same here;)
frizuri pentru baieti cu nas mare -:))))))))...il duci la frizer sa-i taie nasul>:)
cum sa uit o persoana? - o dai naibii...:>
am o stare pe care nu mi-o pot explica - valeu...si eu..oare mor?:((

Nervi

Uite ca acum mi-a venit in cap intrebarea asta: oare daca n-am iubi, nu ne-ar fi mai bine?

Eu una m-am saturat de sentimentul asta pana peste cap, pentru ca pana acum mi-a facut mai mult rau decat bine. Pot sa zic ca starea mea de acum nu e una tocmai buna, de fapt nu stiu ce ma opreste sa nu arunc cu obiecte prin casa, sa le sparg. M-a cuprins furia si nu e deloc bine.

M-am saturat sa ma implic doar eu, sa dau tot din mine si ...sa raman singura, sa lupt singura. Pentru ce? Pentru alte cateva zile pe care trebuie sa le petrec singura, doar pentru ca eu nu sunt pe lista prioritatilor lui. Oare am fost vreodata?

Imi doresc mult de tot sa gasesc o persoana care dintre mine si orice (ORICE!!!) altceva m-ar alege pe mine, sa fiu eu prima acolo, in cap de lista. Dar cum asa ceva e imposibil, trebuie sa schimb si eu ceva: lista prioritatilor mele. Sa mut ce e pe primul loc pe ultimul si invers.

Alta solutie ca sa ma simt si EU bine nu vad.

Poveste din munti

Trenul mergea cu viteza. Ea privea pe geam, campiile arse de soare. Nu era urma de verdeata in zona aia. Era foarte cald si apa din sticla se incalzise si ea.
Mergea de 2 ore cu trenul si mai avea vreo 10 pana in "marele oras" al Universitatii. Marele oras in care-si va petrece urmatorii 4 ani din viata. Sau poate mai mult, cine stie?
Statea relaxata pe banca, ascultand muzica in casti si privind aiurea, pe campuri. Avea cu ea doua carti, in caz ca-i venea chef sa citeasca. Avea 3 poze cu ea si cu Toto si cateva reviste, ascunse pe undeva prin cele 4 bagaje uriase. Abia reusise sa faca loc in compartiment pentru ele, iar pe cel mai mic il pastra langa ea.
Tot mergand, vazu peisajul inverzind. Se apropia de munti, era clar asta. Era si mai racoare parca.
In compartimentul ei venise un batranel care se aseza in fata ei. La inceput nu-l baga in seama, isi vazu de peisajele ei, insa cu timpul incepu sa-i observe chipul. Avea o barba lunga, lunga si foarte alba. " O fi asta Mos Craciun?" isi spuse si zambi pe ascuns. Ochii batranelului se invarteau peste tot prin compartiment, pana se oprira la ea.
- Unde mergi domnisoara?
- Departe..departe..la capatul lumii, zise ea, zambind.
- Ehee domnisoara, asa mergeam si eu peste tot, si-mi doream tot mai mult sa ajung sa cunosc lumea intreaga. Am vazut multe locuri frumoase-n lume, dar mai frumos ca aici, in munti, nu e nicaieri. Iarba e verde, aerul e tare si curat, apa limpede, brazii inalti si pasarile canta dumnezeieste...Stii..n-ai cum sa stii, ca esti mica domnisoara, eu am avut o iubita aici, in munti, cand eram de varsta ta...ehe ce vremuri..au trecut demult. Frumoase vremuri pe atunci..frumoase...Mergeam pana la ea zeci de kilometri pe jos, cu buchete de flori de lacramioare, ca-i placeau mult. Ajungeam seara pe la 8 la ea, plecam la 10 din obligatie, pentru ca n-as fi vrut...si la 3 noaptea eram acasa. Si uite asa 1 an jumate, pana cand mi-a zis sa nu mai vin, ca taica-su vrea s-o marite cu unul bogat de la ea din sat. Ce sa zic, am lasat-o, ca eu n-aveam nimic, dar imi pare rau acum ca am fost prost si am renuntat. Tu sa nu faci la fel domnisoara, sa lupti, sa ai tot ce vrei si ce-ti doreste sufletul. Eu am plans mult dupa aia, de zicea tata ca-s fetita, dar au trecut anii..si uite-ma iar in drum spre ea..."

Ea il ascultase si il asculta in continuare cu atentie, desi ii venea sa rada. Si-l inchipuia pe mos plangand si mergand cu florile in mana. Ar fi vrut sa rada in hohote, dar se abtinea, sa nu se simta prost batranelul.
El continua sa povesteasca...

If you feel my love...

Urmatoarea piesa care va sta pe repeat cateva zile in winamp. Am descoperit-o ieri in top Kiss tv.

Blaxy Girls - if you feel my love

Ultima zi acasa

Isi facea bagajul, in graba. Erau ultimele ore petrecute acasa. De maine va fi la Universitate, departe de toti prietenii ei, departe de Toto, departe de parinti, bunici si rude.
De maine va incepe o noua existenta a sa. De maine va fi studenta. Era entuziasmata de plecarea ei in alt oras, dar si nostalgica. Ii va lipsi tot. Florile din gradinita, marul de langa fereastra, scaunul din terasa in care ii placea sa stea seara sa priveasca lumea...Ii vor lipsi chiar si batraneii simpatici de alaturi care ii dadeau prajituri cu capsuni saptamanal. Deseori mergea la piata pentru ei, iar ei o rasplateau astfel.
Se opri o clipa langa fereastra, cu bagajele terminate langa noptiera. Se aseza pe pervaz si isi lasa privirea purtata in departari. Soarele apunea iar cerul ii ofera o priveliste uimitor de frumoasa. Norii furasera ceva culoare de la soare si acum faceau parada. I se parea ca zambesc, ca danseaza, ca si ei mananca prajituri cu capsuni, in stilul lor.
Zambi. Imaginatia ei iar o luase razna. Il vazu pe Toto la fereastra si iesi afara dupa el.
Toto scancea. Simtea ca o sa plece, ca ramane fara ea, caci ea il iubea mult de tot iar el simtea asta. Cine sa-i mai dea lui bucati de carne si peste pe ascuns? Cine sa-i dea ciocolata si lapte cu vanilie drept rasplata pentru prietenia lui cu pisica vecinilor?
Il lua in brate si ii transmise un pic din caldura ei. Ii dadu un pupic pe nasul lui mare si umed si il lasa jos.
- De maine voi fi studenta Toto! O sa plec pentru o vreme, dar o sa ma intorc in vacante. Promit ca-ti aduc ceva bun de acolo, ii spuse, mangaindu-l usor pe cap.
Intra in casa. Maine va avea de parcurs un drum lung...

Somebody told you how much I...

...hate you?

Da, am scris bine. Urasc, desi sunt constienta ca ar fi fost mult mai bine sa simt altceva.

Am timp de gandire cateva zile, dar de ieri pana azi sentimentul asta de ura a fost mai puternic. Sunt confuza din cauza asta, dar imi dau seama ca asta simt. Ura.

Corpul meu reactioneaza ciudat la sentimentul asta. Parca n-am energie sa fac nimic, doar sa urasc, cu cat ma gandesc mai mult.

Maine voi simti la fel oare? Sentimentul se va amplifica?

O alta intrebare: o sa trec vreodata peste ceea ce s-a intamplat? Din momentul acela, fiecare zi pentru mine e un nou chin, ii privesc ochii aia verzi ai lui si ma gandesc daca as putea trai fara ei. Ochii aia..care mint in orice secunda.

Mi-as dori sa gasesc toate raspunsurile doar deschizand o carte la intamplare, sa fie totul mai usor. Dar sunt constienta ca e imposibil. Pot doar sa astept sa treaca timpul...

Iubire in vise

De ceva timp am unele vise ciudate. Mai precis, visez ca ma indragostesc de unele persoane. Vreo 2-3 vise au fost cu aceeasi persoana, un tip pe care-l cunosc de ceva vreme, insa doar din vedere.

Insa aseara am visat pe altcineva, un alt baiat pe care nu-l cunosc. Tin minte ca era foarte inalt, brunet, cu o expresie a fetei foarte blanda. Si se tinea tot timpul dupa mine, in timp ce ma tragea usor de bluza alba cu care eram imbracata.

M-am trezit cu un sentiment ciudat, de parca ar fi trebuit sa-l caut pe tipul respectiv, insa mi-am dat seama destul de repede ca m-am trezit la realitate. Asa ca nu plec in cautarea nimanui.

Ma intreb acum ce inseamna aceste vise? Ce vrea creierul meu sa-mi transmita? Setea mea de iubire? Dorinta de a apartine cuiva?