marți, 30 iunie 2009

Terapie cu fluturi


A revenit. Cine? Ce? Furia.

A încercat să mă domine în ultimele zile şi am reuşit s-o controlez un pic. În cazul meu furia revine ca replici mai mici ale unui mare cutremur. Cu siguranţă săptămâna trecută aş fi plâns cu capul în pernă şi aş fi refuzat să mănânc două zile. Dar acum...acum ceva îmi spune că-mi pot canaliza furia altfel, ca să nu fac rău nimănui. Nici măcar mie...

Fluturii, căci despre ei e vorba, m-ar putea ajuta să transform furia pe care o simt în energie pozitivă. Modul în care fluturaşii mei simpatici ar putea face asta e încă secret. Pentru voi, nu pentru mine.

Mă gândesc serios la ceea ce ar putea urma, dar încă nu ştiu la ce să mă aştept. Nu vreau s-o dau în bară iar şi să risipesc progresele pe care i-am făcut în ultimele zile. Cu toate astea, am reţineri.

Tot ce ştiu concret este că în ultimele zile am fost însoţită de un sentiment de bine, de căldură, fluturaşi coloraţi zburând prin mintea şi stomacul meu. Şi cred că şi alte persoane au observat schimbarea.

duminică, 28 iunie 2009

Târg de cărţi

Am reuşit să ajung astăzi la târg, din întâmplare. Nu ştiam că o să fie, nu ştiu câte zile a avut loc sau dacă o să mai fie. Vizita a fost scurtă, pentru că a început ploaia, iar târgul a fost în aer liber, aproape de faleză.

Din păcate am reuşit să vizitez doar un stand de cărţi, în rest m-am uitat fugitiv. Eram ca un copil lacom să mănânce tot ce prinde pe masă şi în frigider, numai că mie îmi venea să cumpăr toate cărţile.
Am luat doar 3, la preţuri destul de mici, deşi ochii mei alunecau şi spre multe altele. N-am rezistat când am văzut Memoriile unei gheişe (Arthur Golden) şi, pentru că tot e cartea mea preferată, mi-am spus că n-ar sta rău printre cărţile pe care le am deja. O citisem de la bibliotecă şi nu-mi venea s-o mai duc înapoi.

Am prins o ofertă, cumperi 3 cărţi şi plăteşti doar 2, aşa că am mai luat Parfumul (Patrick Sushind, recomandată de Alex`andra, cartea fiind ecranizată, prietenul meu făcându-mi o scurtă recenzie a lui) şi Vieţile secrete ale îndrăgostiţilor ( Simon Van Booy, pare interesantă).

Pe lângă astea erau o mulţime de cărţi care mai de care mai colorate, de-mi venea să le iau pe toate pe post de bibelouri.

Sper să mai prind un astfel de târg şi să nu plouă afară, ca să am timp să analizez toate ofertele.


Update: Am noroc, târgul mai ţine două zile. Sursa aici.

sâmbătă, 27 iunie 2009

Almost there


Ieri zbura pe lângă mine. Azi...îmi întinde o "aripă" de ajutor. Oare e real?

vineri, 26 iunie 2009

În preajma lui


Îl simt. E ca şi cum l-aş vedea. E undeva aproape de mine, dar nu e al meu.
Îmi dă târcoale de ceva timp şi uneori chiar vreau să ştiu cum e să zbor cu aripile unui fluture ce nu-mi aparţine. Eu nu mai am niciunul acum. Ştiu că le acord o foarte mare importanţă în ceea ce scriu. Sunt importanţi. Cei mai importanţi...

Cândva ne-am fi putut juca împreună. Eu, fluturii mei şi alţii. Şi ce minunat ar fi fost. O lume colorată în roz, cu baloane de săpun şi sentimentele cele mai pure.

Acum...parcă aş striga după el. Poate n-are casă, poate are nevoie de cineva care să-l protejeze, iar eu mă ofer. Dar...dacă mă respinge? Bine că măcar n-am prea multe speranţe în legătură cu el. Probabil aparţine cuiva care-l caută prin lume, probabil nici nu mă vede. Şi eu tânjesc atât de mult să simt iar că trăiesc...

joi, 25 iunie 2009

Leapşa

De la Ale.

1) Luaţi cartea cea mai la îndemînă, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al 4-lea rînd:

"...walkman-ul le face un cap ca de muscă şi o surzenie de bătrânei..." Daniel Pennac, Domnilor copii.

2) Fără să verificaţi, cît e ora?

16:50

3) Verificaţi!

16:51

4) Cum sînteţi îmbrăcat?

Pantaloni scurti crem şi tricou army ( furat de la sora mea :-" ).

5) Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?

Mental...episodul 5.

6) Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?

Cântece de păsărele.

7) Cînd aţi ieşit ultima data şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?

Azi dimineaţă. Am mers la tipografia facultăţii să leg şi să copertez licenţa.

8 ) Ce-aţi visat ieri noapte?

Că m-am reîntors la vechiul job...

9) Cînd aţi rîs ultima data?

Ieri. Laur şi raţa lui :))

10) Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?

Un ceas...atât.

11) Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?

Un suc. Pe bune. Mi-ar fi sete de atâta fericire...

12) Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?

Film...în afară de Mental, care e serial, am văzut Princess protection program 2009. Cu Demi Lovato şi Selena Gomez. Frumoase fete. Sper să nu o ia niciuna pe căi greşite când vor creşte.

13) Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?

Da. 2 note ale mele. Exagerat de mici. Măcar n-am restanţe...

14) Ce părere aveţi despre acest chestionar?

Îmi aminteşte de oracolele din copilărie.

15) Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.

Azi am făcut 4 poze. Şi în ele apărea o vacă...

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?

Laura.

17) Şi dacă ar fi vorba de un băiat?

Denis.

18) V-aţi gîndit deja să locuiţi în străinătate?

Da, dar nu cu părinţii.

19) Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună cînd intraţi pe porţile Raiului?

Avem pizza la prânz...

20) Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?

Normele de tehnoredactare ale licenţei =))

21) Vă place să dansaţi?

Îmi place să-i văd pe alţii dansând.

22) George Bush?

George se apropie de tufiş. Oare de ce?

23) Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor?

Faţa unui manelist ( de când e sora mea acasă, tv-ul stă doar pe taraf :(( )

24) Care sînt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?

Ea, el, ea, el...alegeţi voi. Eu nu ştiu cui s-o dau.

miercuri, 24 iunie 2009

O cale de scăpare


Am nevoie! Urgent!

Nu mai înţeleg nimic, nu mai ştiu nimic, nici măcar cât fac 1+1! Am ajuns într-un asemenea hal încât nu pot spune o propoziţie coerentă, râd în momente nepotrivite şi mi se pare că orice cuvânt are alt sens. Şi totuşi visul de azi noapte a fost perfect. De ce s-a transformat totul într-o dramă?

Aş prefera să trec prin timp, cât mai repede şi să mă văd în august undeva pe o plajă pustie, sub soarele arzător al tropicelor, cu un câine. Nimic mai mult.

Fără telefon, fără internet (oare aş rezista?), fără să fiu nevoită să-mi pun masca unei false fericiri, pentru a nu-mi arăta adevăratele sentimentele. Acum ştiu cât de greu e să nu mai pot fi eu însumi. Să trebuiască să mă prefac zi de zi, să-mi ascund orice pornire care pare nepotrivită. Să am grijă ce cuvinte spun, să-mi schimb modul de a privi şi absolut tot din ce eram până la un moment dat. Şi să nu trebuiască să citesc în ochii celorlalţi dezamăgirea...


PS: Laur, ştiam poanta. :))

duminică, 21 iunie 2009

În pat cu fantezia


Cumplită stare. Aproape că mă doboară şi nici nu pot să strig după ajutor.

Un sfârşit se apropie şi am impresia că după acel sfârşit nu va mai fi un nou început.

Totul mi se pare vechi, anost, lipsit de culoare şi de esenţă, plictisitor, rece. Sora mea nu mă crede că aş pleca din locul ăsta şi nu m-aş mai întoarce. Nu mi-ar fi dor de nimeni şi nimic, în afară de motanul meu şi de câini. Dacă aş putea i-aş lua cu mine.

În ultima vreme sunt tot mai pierdută printre gânduri. M-am desprins un pic de realitate, lăsându-mi fanteziile să zburde libere prin toata fiinţa mea. Fantezii de zi şi fantezii de noapte, pe care le-am încercat singură, fără nicio prezenţă în jur. Am început iar să-mi creez o lume imaginară separată, lume pe care o creasem şi acum câţiva ani, din nevoia de afecţiune de care duceam lipsă.

Citind una din cărţile care mă aşteaptă de ceva vreme, îmi e mult mai uşor să-mi continui fanteziile. Şi sincer, chiar îmi pare rău că nu le pot transpune cumva. Lumea cealaltă e perfectă, absolut perfectă, fără nimeni care mă rănească, fără nimeni care să-mi arunce defectele în faţă, fără nimeni care să mintă, fără nimeni care să mă compare zi de zi. Şi nu, nu e plictisitor, chiar deloc. Lumea aceea e plină de întâmplări, de atâtea momente plăcute, încât mi-ar trebui tripul anilor rămaşi de trăit ca să le pot face pe toate.

Oricum, fanteziile rămân fantezii. Şi deocamdată vreau să rămân prinsă în ele...

sâmbătă, 20 iunie 2009

Planuri pentru vară? Dream on, Vyio

Am impresia că se învârte tot în jurul meu. Soarele m-a ameţit, dar e o ameţeală plăcută. Aşa pot visa la alte lumi.

Lăsând un pic cartea la o parte, cea de care ziceam că mă tentează, am ieşit afară câteva clipe pentru o pauză binemeritată. Mă simţeam cumva prinsă între tensiuni, dar acum e bine. M-am calmat şi mă voi reîntoarce curând la citit.

Aseară am simţit iar cât de mult am nevoie de un grup. De gălăgie, de râsete, de persoane cu chef de viaţă, de sinceritate, de tot ceea ce-mi lipşeşte enorm. Văzându-i pe alţii cu câtă nerăbdare aşteptau să plece la discotecă (mă rog, eu nu vreau), mi-am dorit brusc să am şi eu un plan pentru vară, să ştiu că voi avea de ajuns la o destinaţie şi că va fi mai mult decât bine. Ai mei mi-au promis de câţiva ani că-mi vor sponsoriza o mică vacanţă şi de atunci tot aştept. Vacanţa promisă nu s-a materializat, ori de câte ori am amintit de ea. S-au răzgândit, probabil, iar eu nu sunt în măsură să pot pleca. Fără job, în pragul licenţei, cu nervii întinşi la maxim şi înconjurată de persoane care nu mă lasă să dorm, am ajuns un fel de fosilă care stă zi de zi, ore întregi în faţa unui computer, scriind, corectând, citind, cu scopul de a nu-i dezamăgi pe ceilalţi. Aşteptările sunt prea mari, iar eu am nevoie doar de pauză, undeva departe.

După vizionarea unei porcării de film (American HighSchool - bun doar să vezi multe fete dezbrăcate, în rest nu), nervii mi-au revenit.
Mă duc să-i calmez. Cartea mă aşteaptă...

vineri, 19 iunie 2009

Cuvinte cheie

Câteva perluţe...

  • poze de la balet cu mine - n-am poze de la balet cu tine, dar dacă vrei neapărat poze de la balet cu tine, de ce nu te uiţi în propriul pc?
  • muzica despre vant - vvvvvvvvvvvvvvvvvvvvjjjjjjjjjjjjjjj, vvvvvvvvvvvvjjjjjjjjjjjjjjjjjj...e bine aşa?
  • colegele de serviciu ale barbatului peste - câştigă bani pentru bărbatul tău peşte. Bani pe care tu crezi că i-a muncit el, săracu'.
  • episodul de ieri din telenovela iubire cu chip de inger - din cultura mea telenovelistică nu prea vasta, nu se numea totuşi "iubire cu chip rebel"? Cu don'şoara aia frumoasă de la RBD?
  • parul de la puta fetelor - vă spun sincer că am râs un pic. Cred că e un copil care abia a descoperit asta.
  • baietii prefera fetele 90,60,90? - 90 (la pătrat)-60-90...aşa e bine.
    bluze camp rock de comandat - cred că o să-mi comand şi eu una. Cu Demi Lovato, că sunt prea multe fane Joe Jonas.
  • 1728 flocea - el s-a născut atunci, dar încă trăieşte şi se caută pe Google. Şi totuşi cum ai ajuns aici?
  • fetite din galati cauta barbati, sa le linga in p***a - fetiţele nu se mai joacă cu păpuşile? Sau bărbaţii sunt păpuşile acum?
  • fetite virgine de 12 ani dezbracate - eşti obsedat!
  • locurile slabe ale unei fete - stai să mă controlez. Între degete sigur sunt slabă.
  • nu am nimic cu baietii cu nas mare - şi ce? Am zis eu că am ceva cu ei?
  • frizuri de pasarici la fete - breton filat, 2 tuburi de vopsea roz turbat şi ondulat la sfârşit. Cred că păsărica ta ar arăta bestial aşa.
  • cum sa te impaci cu o fata dupa ce ai inselato - întâi du-te la şcoală. La clasa întâi. Abecedarul n-a omorât pe nimeni. Apoi nu te mai impaci cu ea. Că ea sigur a citit abecedarul şi şi-a dat seama că e timpul să treacă la clasa a doua. Sau poate ai noroc şi te iartă...dar habar n-ai tu ce face ea în timpul ala...>:)..cu unul care a trecut deja de bastonaşe, liniuţe şi cratime lipsă.
  • ce zic baietii despre fetele slabe -unii zic să se îndoape. Alţii zic că's deşirate. Unii le preferă aşa...
  • hi5 amanda petrosani - slavă Domnului că nu mai am hi5, cred că devenea noua mea obsesie această amanda. E zilnic prezentă la căutări.
  • frizuri blonde la baieti - serios? se poate face chestia asta la băieţi? La fete merge? Că eu vreau una roşu spre verde, cu tentă de bej.
  • muzica de copii zapacesti povestile - copii, nu mai ascultaţi muzică pentru voi. Că vă zăpăceşte cartea cu basme. Ileana Cosânzeana doarme o sută de ani şi Albă ca Zăpada e pitică.
  • se aude un bazait in unitate - Observaţie comună. Şi a mea la fel...
  • dezvirginitate fete - îţi zic iar: eşti obsedat.
  • cearsafuri patate de virgine - Obsedatule. Ştiu eu un loc unde poţi fi chiar tu fetiţa virgină a cuiva. Cu tatuaje.
  • caracterul persoanelor care dorm cu ochii deschisi - adică aşa ca mine? Prost caracter. Mie mi-e frică de fantome. Deci am caracter fantomatic. Ţie de ce ţi-e frică?

joi, 18 iunie 2009

Vise, iar

Se pare că eu am o fixaţie în legătură cu unele vise. Visez o altă persoană acum, un alt băiat şi nici de data asta nu este prietenul meu. Mă rog, apare şi el în vis, dar ca personaj negativ. >:) .

Înainte visam necunoscuţi, pe care nu i-aş recunoaşte pe stradă pentru că nu le mai ţin minte chipurile. De data asta e altfel, pe noul personaj principal pozitiv (telenovelă curată :)) ) îl cunosc de câţiva ani, dar doar din vedere. Nu ne-am spus niciodată nimic şi cred că l-am mai visat de câteva ori de-a lungul timpului.

Numai că visul ăsta a fost altfel, în sensul că lângă el părea că trăiam într-o lume aproape perfectă. Singurul impediment era personajul negativ, care chiar îşi juca rolul bine şi ştiu că mă simţeam prinsă în capcană. Voiam din tot sufletul să rămân cu lumea mea perfectă de lângă Mihai (aşa îl cheamă, cred) şi să renunţ cu totul la trecut.

Numai că a fost un vis. În realitate eu nu simt aşa. El mi-e indiferent, nu am vreun sentiment, iar prietenul meu nu e chiar un personaj negativ, ci mai degrabă sătul de atâtea vise de-ale mele cu alţi băieţi, pe care nu pot să mă abţin să nu i le povestesc in detaliu. >:)

miercuri, 17 iunie 2009

Tentaţii

Apar din ce în ce mai des de la o vreme. Le-am ignorat destul de mult timp, din diverse motive, cu toate că-mi doream să cad în plasa lor.

Chiar în momentul acesta, una din acele tentaţii îmi face cu ochiul. Să-i cedez...măcar de data asta? N-o să afle nimeni, asta ştiu sigur.

Cu toate că-mi doresc, nici în seara asta n-o să-i dau curs avansurilor pe care mi le face. Aceleaşi pe care mi le fac toate acele tentaţii...de pe rafturile bibliotecilor sau librăriilor.

Despre cărţi vorbesc. În rest sunt fată cuminte! A trecut prea mult timp de când n-am mai pus mâna pe-un roman. În ultimele două luni mi-au trecut prin mână şi prin câteva colţişoare de creier numai cărţi despre Politica de Coeziune, Fonduri de pre-aderare, Fonduri Structurale, etc.

Mi-am petrecut zile în şir concepând lucrarea de licenţă, printre examene şi câteva serii de cursuri modulare şi simt că am nevoie de o pauză. În utimele zile am stat în faţa monitorului mai mult de 10 ore şi simt că deja se instalează o migrenă simpatică.

Cum spuneam...tentaţii. O prietenă mi-a adus o carte pe care abia aştept s-o devorez. Fac recenzie după ce o citesc. Dacă îmi place.

Deocamdată sunt încă foarte ocupată. Urmează două zile în care trebuie să particip la o conferinţă internaţională. Vor veni mulţi profesori ruşi. Presimt că mă voi distra pe seama limbajului lor.

Până una-alta, ascund tentaţia sub nişte cărţi mai vechi...care mă tentează şi ele să le recitesc.

duminică, 14 iunie 2009

New Divide

Şi uite că Linkin Park au filmat clip pentru noua piesă.
L-am văzut acum câteva zile pe monden.info, pe blogul Monicăi şi, bineînţeles, Laur s-a gândit să mă anunţe (mulţumesc!).

Linkin Park – “New Divide”

vineri, 12 iunie 2009

Colega de pat/cameră

E ciudat cu soră-mea acasă. Doar una deocamdată. Vine şi cealaltă în iulie, după terminarea sesiunii.

Cum spuneam, e ciudat. Brusc, camera mea s-a umplut de tot felul de lucruri, pentru că, înainte să plece în ţările calde la părinţi, acum 3-4 ani, era camera noastră. Între timp rămăsesem doar eu să mă bucur de ea şi doar de lucrurile mele . Acum sunt multe, străine, cu aer de Europa Occidentală şi stau toate dezordonate, aruncate peste tot, pentru că ea aşa e obişnuită.

Mai nou, nu va fi doar o scurtă vacanţă cum a fost până acum, s-a hotărât să nu mai plece prea curând înapoi. Deci nu voi mai fi singură. E clar, picătura de linişte din miez de noapte s-a scurs. Va trebui să învăţ să dorm în zgomote de maşini, uşi trântite şi printre discuţiile pe care le născoceşte când eu mă chinui să adorm.

Pe-o parte, îmi pare bine că s-a întors. Pe-o parte nu, că trebuie să strâng din urma ei, că stă prea mult la baie, că leneveşte mai mult decât mine ( :-" ), că are idei ciudate şi muuulte învăţăminte de la mama şi bunica, lucruri de care am tot fugit în timpul asta.

joi, 11 iunie 2009

Mental/Vara trecută

Inspirată de Bloo, iar, am început să mă uit la Mental.

Serialul e nou, are abia 3 episoade şi e tot despre medici. Numai că, spre deosebire de House, Grey's Anatomy şi Private Practice, medicii din serial practică psihiatria.
Dr. Jake Gallagher alias Crish Vance, e un medic inteligent, cu accent englezesc (la fel ca şi Chase din House şi Call Ligtman din Lie to me) şi cu un zâmbet permanent pe buze. Tratează pacienţii prin metode inedite şi are un stil aparte în care îşi face meseria ( îl asemăn cu Gregory House din acest punct de vedere, numai că au stiluri diferite).

Una peste alta, serialul merită văzut.

Şi pentru că tot plouă afară şi e vară:


vara trecuta - voltaj
Vezi mai multe video din Muzica

miercuri, 10 iunie 2009

Frustrare

Tremur. Ceva nu-mi dă pace. Am visat ciocolată, multă ciocolată, deci nu e din cauza visului.

Sentimentul s-a născut aseară, în câteva clipe de nelinişte. Din senin, fără vreun semn, m-a luat pe nepregătite.

Apoi imaginile au început să mi se învârtă prin minte. Chiar trebuia să-mi amintesc tot, înainte de somn? Au urmat câteva ore de insomnie...şi iată-mă acum, tremurând din nou, aproape adormită.

Urăsc perioada asta din an...nu soarele, nici căldura. Urăsc sentimentul pe care mi-l dă o amintire. Am prea multe regrete, la care se adaugă altele în fiecare zi. Şi toate ţin de-o amintire. Aceeaşi...

marți, 9 iunie 2009

Revedere

Am simţit o uşoară mângăiere pe gât şi am deschis ochii încet. Ne-am trezit ochi în ochi, după mulţi ani de lipsă.

Îmi amintesc de jocurile noastre, când eram încă la început de drum, de clipele petrecute seară de seară împreună, doar noi doi în patul meu.

Am început să-l mângâi uşor pe cap, pe burtă, pe spate şi...

Stoooop! La ce vă gândiţi? E motanul meu preferat, care a crescut cu mine în pat, adormind mereu pe pătura mea pufoasă. Oare cum a intrat în cameră? Fereastra nu a fost deschisă.

Dar el era acolo, mă privea şi i-am zâmbit uşor pentru modul perfect în care m-a trezit...

luni, 8 iunie 2009

Mi-e frică

Dimineaţa asta mi-a oferit un spectacol de groază. Nu mai vreau tunete şi fulgere chiar din prima clipă în care mă trezesc.
Dacă aş fi ştiut că, spunând adevărul, o să aduc furtuna asupra mea, aş fi tăcut, încercând să ascund tot şi să mă transform în ceea ce urăsc cel mai mult.

Poate că e cazul să renunţ. Sunt lucruri care mă chinuie teribil şi pe care nu pot să le ascund nici măcar în preajma marelui examen, de care mi-e foarte frică.

Iar nu mă pot concentra şi ştiu că o să am mult de pierdut în perioada următoare.

Uite, îmi era dor de o îmbrăţişare. Una sinceră, caldă, în care să-mi odihnesc câteva clipe trupul obosit şi flămând. Un umăr primitor, pe care să plâng până rămân fără lacrimi. Ştiu, am mai cerut asta, însă...

Tensiunile sunt tot mai mari şi mie îmi plesneşte capul. La propriu. În momentul asta aş fi în stare să-mi desfac singură creierul şi să scot de acolo partea bolnavă, acum, cât nu se distruge tot.

duminică, 7 iunie 2009

Bilet

Ar trebui să-mi pun un bilet mare pe uşa de la dulapul cu haine pe care să-l văd mereu când trebuie să aleg hainele cu care să plec de acasă.

"Să nu cumva să te gândeşti să iei ceva decoltat pe tine azi!"

M-am convins că fata un pic mai îndrăzneaţă de acum câţiva ani a rămas în trecut, în locul ei venind o alta, stângace, emotivă şi total neinteresantă în astfel de haine.

vineri, 5 iunie 2009

Toxic

Mediul ăsta în care locuiesc e din ce în ce mai toxic. Nu se întâmplă nimic bun, casa asta e plină cu ghinioane şi tensiuni acumulate de-a lungul timpului.

Până şi aerul e toxic aici. E din ce în ce mai greu să-l pot respira. Îmi e imposibil să mă pot concentra pe terminarea licenţei, e dificil să pot adormi şi uneori îmi vine să fug de aici şi să nu mă mai întorc.

Atmosfera e din ce în ce mai apăsătoare, aşteptările celorlalţi sunt prea mari, am mult prea multe lucruri de făcut într-un timp scurt şi sunt înconjurată de persoane care ştiu doar să ţipe.

Organismul îmi dă semne că cedează...în momentul ăsta aş da orice pe-o clipă de linişte şi o gură de aer proaspăt.

marți, 2 iunie 2009

Fete rele

Lumea e plină de ele, nu sunt doar persoanje de film.

Nu trebuie să cauţi mult, într-un număr de 10 fete, 6 sunt aşa. Sau poate că mai mult.

Fetele rele au ca pasiune "desfiinţarea" oricui le iese în cale. O altă fată, un băiat, un copil, chiar şi cei în vârstă sunt în vizorul lor.

Îţi comentează silueta, hainele, încălţămintea, părul, machiajul, accesoriile, felul de a merge, orice se poate. Bineînţeles, nimic din ceea ce spun nu e de bine, totul face ca persoana care a căzut victimă privirilor acelor fete să pară o fiinţă groaznică.

Azi am asistat la una dintre reprezentaţiile pe care fetele rele le dau în fiecare zi. Şi nu, nu eu am fost cea vizată. Probabil pentru că puteam auzi tot ce spun...

Mai grav, fetele rele se bârfesc unele pe altele, în momentul când una dintre ele părăseşte grupul. Şi când rămân doar două nu le mai poţi opri. Vorbesc vulgar, aruncă priviri tăioase şi sincer...ţi-ar fi un pic teamă să afli ce spun despre tine. Pentru că niciodată nu e nimic bun.

luni, 1 iunie 2009

Un pas şi...

...mai aveam puţin şi ieşeam în afara trotuarului. Ce-o fi crezut lumea?

Nu-mi păsa atunci, voiam doar să mă fac nevăzută. Să-mi fac loc printre oameni, printre maşini, să grăbesc timpul ca să mă pot cuibări în pat. Să nu mai aud nici măcar o vorbă...

A trebuit să-mi reunesc toate forţele ca să nu încep să mă transform într-o cascadă în mijlocul mulţimii.

Oare toate astea îşi vor găsi sfârşitul?

Furie

Aş arunca toate obiectele pe care le am în cale, aş sparge toate bibelourile şi toate paharele, aş arunca cu diverse obiecte în geamuri, aş lovi cu sete într-un sac de box şi aş ţipa cât pot eu de tare.

M-au năvălit sentimente distrugătoare, dar pentru că nu-mi stă în fire să fac aşa, mă mulţumesc să rup nişte foi şi încerc să mă calmez doar cu apă...